Cum să supraviețuiești vieții (și morții)

Întrebări și răspunsuri cu Robert Kopecky.

Î: Susții că ai avut trei experiențe la limita între viață și moarte, au fost diferite între ele?
R
: Da, fiecare a fost diferită în întregime față de cealaltă, dar toate similare cu alte relatări ale oamenilor cu EPM (experiențe în preajma morții) pe care le-am citit și auzit până acum. Prima a fost în întregime captivantă și a părut să dureze mult timp. În a doua am fost ca un martor la unele aspecte foarte importante - scene din viața mea. A treia experiență a fost mai curând dificilă deoarece a fost ca o luptă, nu vroiam să revin. Am învățat trei lecții puternice și complet diferite din fiecare.

Î: Unii oameni au experiențe fantastice în preajma morții, de ce cartea ta nu are nimic de genul acesta?
R: Cred că  în același fel în care acestă viață este experimentată în moduri complet diferite de oameni diferiți, calitatea conștiinței pe care o avem în „lumea de dincolo” poate de asemenea defini experiențele noastre acolo – cel puțin atât cât suntem acolo. Fără nicio îndoială, ca și în cazul altor supraviețuitori, omit detaliile circumstanțelor în care am fost (acestea își pot pune amprenta asupra stării de a fi și asupra imaginației) în favoarea focalizării asupra lecțiilor învățate în fiecare episod.

Î: Mare parte din cartea ta nu pare să fie despre apropierea morții sau moarte, ci mai mult decât despre cum să trăiești. De ce?
R: În primul rând deoarece nu am experimentat nicio încetare a vieții, a conștiinței. Tranziția de aici „acolo” a fost complet lină, deci ceea ce pot concluziona este că moartea este doar o parte a unei expresii mai largi a vieții. De asemenea, experiențele pe care le-am avut și lecțiile care au fost asimilate din fiecare astfel de experiență, au germenii în modul în care eu mi-am trăit viața. Deci totul este despre cum trăim.

Î: Ce te-a învățat apropierea morții despre a trăi?
R: Nu am știut imediat că am fost aproape de moarte înainte de niciuna din experiențe. Nu au fost nici faze terminale, nici vreo boală la mijloc. Această viață, așa cum o experimentăm în aceste corpuri, este prin ea însăși o fază terminală, un gen de „curs” care se poate termina practic în orice moment. Succesul real dincolo de asta are mai mult de a face cu modul de a trăi decât cu ceea ce ai sau ce ai făcut.

Î: Dacă moartea este un fapt atât de natural, de ce este ea atât de înspăimântătoare?
R: Ego-urile noastre – interfața cu această viață este valabilă pentru noi prin „hardware”-ul acestei forme fizice în care suntem – sunt defensive, orientate către supravietuire și procreere. Deci, pentru intelectul nostru moartea pare a fi ștergere, pierdere și eșec, când de fapt nu este. Este deasemeni și frica noastră naturală față de necunoscut. O mare parte a mesajului meu este acela că nu e nimic de care să te temi.

Î: Ce te-au învățat experiențele tale că este cel mai important lucru în viață?
R: Recunoscând aspectele eterne ale acestei vieți – și principiile și practicile care ne pot ajuta să recunoaștem, cultiva și celebra aceste aspecte. De exemplu, am început să percep Iubirea ca fiind un câmp energetic care susține, penetrează și învăluie fiecare moment al vieții, iar lipsa ei este cauza tuturor suferințelor inutile.

Î: Ai în cartea ta „trei sfaturi pentru fericire”. Ce poți să ne spui despre asta?
R: Da, pe scurt:
- bunătatea este explicită prin ea însăși, este singura eficientă și totodată cea mai transformatoare  practică a vieții.
- iertarea este absolut cel mai bun mijloc de eliberare a regretelor autodistructive și a resentimentelor.
- abandonul este o cheie complet contraintuitivă pentru a fi în curgerea vieții, pentru a realiza magia și minunea de a vedea visele devenind realitate.
Asta este pe scurt, despre cele trei sfaturi

Î: Se pare că tu crezi că animalele sunt mult mai conștiente decât le dăm noi credit, ce este cu animalele și rolul pe care îl au în viața noastră?
R: Animalele sunt canale ale Divinului și sunt în întregime participanți și parteneri în lectiile noastre de viață. Ei au cel mai adesea o înțelegere completă a limbajului nostru, a motivațiilor și problemelor noastre, dar într-o formă în care noi nu ne permitem să o împartășim din cauza obstacolelor create de intelectul uman și de ego. Ei sunt, de cele mai multe ori, o oglindă a noastră, personal sau colectiv. Le putem considera a fi mai „inteligente” decât noi în multe moduri, în principal în contextul propriei lor forme și a înțelepciunii de a trăi în armonie cu Totul.

Î: Crezi în reîncarnare?
R: Descoperind accidental natura perfectă a vieții, din viață în viață, da, evident. Dincolo de asta, este prea multă predeterminare când intrăm în viață și nu suficient de multe rezolvate când părăsima cest plan pentru  a gândi că o viață poate conține întreaga evoluție a spiritului, înapoi la sursa originară.

Î: Vorbești despre meditație în mod direct. Ce este și ce sfaturi dai celor care nu se descurcă cu asta?
R: Nu am realizat semnificatia celei de a treia EPM până nu am avut o practică a meditației de 6 sau 7 ani. Am descoperit că pot experimenta  o sclipire a starii de a fi pe care am trait-o atunci, „tragând cu ochiul” când meditam. Cel mai bun sfat pe care îl pot da este acela de a deveni un martor a ceea ce gândești (a minții gânditoare) în scopul de a trece dincolo; și de a continua să urmărești să rămâi în această stare liberă de gânduri până începi să experimentezi unitatea totului. Dacă perseverezi, ajungi acolo.

Î: În scrierile tale te referi la o mulțime de lideri spirituali și învățători foarte cunoscuți, swami, fizicieni, chiar și la scrieri ale diferitelor religii – de unde vin toate acestea?
R: Sunt aproape un autodidact în acestă zonă. Nu știu exact de ce, dar într-un anumit punct în viața mea a citi sau a asculta orice, această înțelepciune a transformării a încetat sa mai aibă sens pentru mine. Deci în timp ce desenez o mulțime de (picturi) desenez multe dintre ele prin cuvinte într-un efort de a transpune adevărurile spirituale prin prisma experiențelor mele, relatate într-un mod cât mai ușor și accesibil cu putință.

 

 

Robert Kopecky este un director artistic nominalizat la premiile Emmy. Pentru mai multe detalii, accesati http://RobertKopecky.blogspot.com.
Sursa: http://www.patheos.com/blogs/takeandread/2014/03/how-to-survive-life-and-death-a-qa-with-robert-kopecky/


Senior Editor la Editura ATMAN din 2013, pasionat de spiritualitatea orientală, călătorii, de frumos și evident - de cărți, aflat mereu în căutarea extaziantă a acelei realități care este esența ultimă a oricărei ființe umane.