Scopul acestei cărți este de a vă explica metodele pe care eu și multe alte persoane le-am folosit cu succes pentru a ne vindeca.
Există o concepție greșită cum că aceia care fac parte din comunitățile care aplică tratamente naturiste ar fi împotriva științei, iar acest lucru este eronat. Eu iubesc ştiinţa. Sunt foarte entuziasmat cu privire la cercetările științifice, în special cele din domeniul nutriției, și voi aduce ca argumente multe informații din lucrări științifice.
Doresc să vă împărtășesc ceea ce am învățat despre puterea unui regim alimentar adecvat și cât de necesară este transformarea stilului de viață în tratarea acestei boli, și totodată să vă pun în gardă cu privire la capcanele din industria tratării cancerului.
Am compilat cele mai importante informații din experiența mea și din cei 14 ani de cercetare independentă. O mare parte dintre aceste informații este ignorată sau chiar respinsă de către medicina convențională, în ciuda unui număr uriaș de volume ce cuprind validări științifice și a dovezilor empirice. După cum veți vedea, cartea este bine documentată și toate informațiile transmise pot fi supuse unor alte investigații personale.

În decembrie 2003, Chris a fost diagnosticat cu cancer la colon în stadiul IIIc. Avea o tumoare de mărimea unei mingi de golf în intestinul gros, iar cancerul se răspândise în ganglionii limfatici. Era cu două zile înainte de Crăciun și avea 26 de ani.
Oncologistul i-a zis că era „nebun”, dar după îndelungi reflecții și rugăciuni, a decis să nu urmeze chimioterapia după operație, și-a schimbat în mod radical dieta și a urmat fiecare terapie non-toxică peste care a dat. Chris este acum bine-sănătos și a decis să împărtășească cu noi experiențele sale
Andreea,
Aceasta este o carte uimitoare, merita citita de toti cei ce se confrunta cu aceasta boala si nu numai, sunt scrise lucruri pe care nu ti le spune nimeni si lucruri ce iti deschid ochii pt a vedea realitatea care este total alta de ceea ce ne prezinta medicii. Recomand cu mult drag! In carte veti gasi raspunsul la "CE SA FAC?" si mai ales la "CE SA NU FAC?"
RaspundeAceasta carte trebuie neaparat sa o cititi daca vreti sa descoperiti calea spre o vindecare totala si fara suferinta!
A fost util acest review?