Cartea „Pisica lui Dalai Lama” a fost inspirată chiar de către propria pisică a lui David Michie, o micuță pisică himalayană. Întocmai ca și PSS (Pisica Sfinției Sale) și ea a cunoscut o multitudine de nume. Corespondența oficială însă, precum cea de la veterinar venea adresată Majestății Sale Prințesa Wussik a Tronului de Safir. Pentru prieteni și pentru cei apropiați, a fost cunoscută ca Leul de Zăpadă, Rinpoche (ceea ce se traduce prin „prețioasă”), Ginkle Sprunkle sau orice alt termen de alint care venea cuiva în minte la momentul respectiv.

Prințesa Wussik a părut să urmeze învățăturile esențiale ale lui Buddha, care rezumate sunt: „Abandonarea răutății, Cultivarea bunătății și Abandonul minții”. În cei 16 ani pufoși pe acest pământ, nici măcar nu a rănit, darămite să omoare ceva, o altă ființă.

În mod surprinzător, populația de păsărele erau printre fanii ei cei mai înfocați. Cei aflați în trecere se opreau adeseori plini de uimire la spectacolul Maiestății Sale ce dormea pe pragul ușii, cu lăbuțele tacticos aranjate sub ea în timp ce privea porumbei ce ciuguleau biscuiți din bolul său la câțiva centimetri depărtare.

Când era vorba despre abandonul minții, Prințesa Wussik era un devot al meditației. Dacă se petrecea să întârzie vreodată la sesiunea de dimineață, zgrumțura ușa într-un mod foarte determinat până i se permitea să intre, luându-și locul său de drept încolăcită pe o pătură de in alături de maestrul său de operațiuni. Ca o sincronicitate interesantă, micuța himalayană a adoptat familia autorului cam în aceași timp în care el a început să participe la cursuri regulate de budism tibetan. Din păcate, a murit înainte ca David să termine de scris cartea pe care ea a inspirat-o. Dar el este sigur ca ea continuă să fie muza lui, poate de undeva din poala unui lama în tărâmul pur al unui paradis celest.