Osho și-a acceptat moartea fără să fie resemnat sau fatalist, el a explicat discipolilor săi că: "Existența a hotărât că i-a venit timpul". Pentru el devenise limpede că a rămâne în limitele trupului nu era lucrul cel mai important pentru dezvoltarea operei sale. Înainte de a muri, a mai spus: "Vă las visul meu."

Citind această carte vom înțelege atitudinea lui Osho în fața morții și vom realiza că nu trebuie să ne fie teamă. Noi credem că viața a început în ziua în care ne-am născut și că moartea va avea loc în ziua în care murim, dar moartea nu se va petrece cândva în viitor, are loc deja! Se petrece de când ne-am născut. Nu o putem amâna, nu putem face nimic în privința ei! Este însuși procesul vieții – moartea este parte din însuși procesul vieții. Frica de moarte apare din faptul că ne agățăm prea mult de viață. Și din această cauză nu suntem capabili să aflăm ce este moartea. Mai mult decât atât, nu suntem capabili să aflăm nici ce este viața. Viața este cea care aduce moartea!

„Existența ți-a dat naștere; ea te-a născut. Așa că, atunci când mori, te întorci pur și simplu de unde ai venit ca să te odihnești și să te naști din nou. Moartea este ca o odihnă. Viața este activitate; moartea este odihnă. Fără odihnă, activitatea nu este posibilă. Viața este asemenea zilei, iar moartea este asemenea nopții. Fără noapte, ziua nu poate exista. Noaptea este cea care te pregătește pentru ziuă, noaptea este cea care te împrospătează, care îți redă energia. Te miști în somnul tău adânc până în punctul din care moartea te va conduce. În FIECARE moment există viață și moarte – două roți ale aceleiași căruțe. Ele merg împreună. Sunt simultane. În fiecare moment, ceva se naște în tine și ceva moare.”

Osho ne învață că este mult mai înțelept să privim viața cu moartea ca fiind o pereche. Și la fel sunt și mintea cu trupul – o pereche. Și la fel sunt și lumea cu nirvana – o pereche. Văzându-le împreună, nu ne mai identificăm cu viața și nu ne mai identificăm cu moartea. Atunci când nu ne mai identificăm, suntem liberi, atunci suntem eliberați. Atunci când urmărim să avem o viziune superioară asupra acestor aspecte ajungem să le și transcendem, experimentând astfel starea de martor. Acel martor nu se naște niciodată și nu moare niciodată.

Lumea apare așa cum se reflectă o imagine în oglindă. Calitatea de oglindire este ceea ce înseamnă să fii martor. Osho spune: „Rămâi netulburat și neafectat, asemenea oglinzii.” În viață noi adunăm praf, metaforic vorbind, precum praful se poate așterne pe suprafața oglinzii, praful simbolizează atașamentul nostru față de viață. Credem că este de foarte mare preț, și pentru că ne atașăm, ne gândim la moartea ca la dușmanul vieții, ca la cel care ne fură. Moartea vine și ne fură TOT aurul, toate pietrele nestemate pe care le-am tot cărat cu noi până acum. Ne va lua tot praful de pe oglindă – iar noi am crezut că asta este VIAȚA NOASTRĂ. De aici, și teama.

„Dacă înțelegi asta, moartea este un prieten. De fapt, este un prieten mult mai bun decât viața. De ce spun asta? Spun asta, deoarece în viață te atașezi, în viață aduni praf. Moartea îți ia toate legăturile și tot praful. Dacă poți înțelege asta, atunci îi vei fi extrem de recunoscător morții. Dacă un om își poate curăți conștiința prin meditație, atunci el nu va muri niciodată. Nu spun că trupul lui nu va muri – este ceva natural. Dar el nu se va întâlni niciodată cu moartea. Moartea este doar pentru praful care se adună pe oglindă. Oglinda nu moare niciodată! Oglinda în sine este nemuritoare.”

Întâmpină, alungă frica de moarte, vindecă durerea desprinderii egoului cu tehnicile de meditație oferite de Osho în această carte.

„Dacă te agăți, dacă ești posesiv, atunci moartea va fi foarte dureroasă, va fi un mare chin. Vei suferi. Dar dacă nu te agăți, dacă nu ești posesiv, moartea se simte ca o briză proaspătă de la Dumnezeu. Vine și te curăță. Îți dă odihna de care ai atâta nevoie. Te purifică. Te duce la sursa eternă, sursă din care te vei renaște.”

Dacă ne agățăm de viață, atunci moartea va arăta ca moartea. Dar dacă nu ne agățăm de viață, moartea va arăta ca o transformare, ca o eliberare. Ne vom elibera din temnița formei. Este o mare bucurie. Un om care poate muri ca un fulg de nea ce dispare în aerul pur este un om binecuvântat. Este o mare fericire, tăcere și pace, bucurie deplină. Este sărbătoare chiar în mijlocul, în inima ființelor noastre. Căci atunci când râul dispare în ocean, el nu moare – el devine oceanul.

„Viața trebuie trăită, moartea trebuie murită. Totul trebuie să fie folosit pentru a ajunge la mintea esențială, deoarece această minte esențială este sat-chit-ananda – este adevărul, este conștiința, este beatitudinea. Trăind, ajungi la cel mai profund miez al vieții. Murind, ajungi din nou la cel mai profund miez al morții. Iar acest miez cel mai profund este același – este mintea esențială.”

Toate aceste adevăruri esențiale ne aduc o nouă provoare… Dacă „viața” și „moartea” sunt niște procese, cine este subiectul procesului? Cine merge în acest car cu două roți? Cine este călătorul? Cine este cel care continuă să călătorească luând multe forme?  Ziua în care ajungem la această originalitate a ființei noastre, la Cel Etern, este ziua în care ajungem împărați. În acea zi TOTUL este o binecuvântare. În acea zi nu lipsește nimic. Și în acea zi vom râde din inimă, căci vom vedea că nimic nu a lipsit vreodată!

Descoperiți misterul pe care Osho urmărește să ni-l deslușească în paginile pline de învățături neprețuite ale cărții Arta de a trăi și de a muri - sărbătorind viața, celebrând moartea.